Hartă - Focșani (Municipiul Focşani)

Focșani (Municipiul Focşani)
Focșani este municipiul de reședință al județului Vrancea, la limita între regiunile istorice Moldova și Muntenia, România, format din localitățile componente Focșani (reședința), Mândrești-Moldova și Mândrești-Munteni. Potrivit recensământului din 2011, are o populație de 79,315 locuitori.

O așezare a existat în acest loc încă din secolul al XIII-lea, aici fiind localizată Civitas Milcoviae, reședința Episcopiei de Milcov, catolică. În secolul al XV-lea a fost ridicată pe un deal învecinat Cetatea Crăciuna, pe care Ștefan cel Mare a fortificat-o în anul 1482 drept avanpost în calea expansiunii otomane.

La începutul secolului al XVII-lea era consemnat ca sat, iar după anii 1615-1620 este menționat ca târg la intersecția drumurilor comerciale care uneau Țara Românească cu Moldova. În secolele XVII-XVIII importanța așezării, cu cele două părți ale sale - moldovenească și muntenească - a crescut din nou, fapt atestat de numărul mare de biserici și mănăstiri construite aici.

Toponomia orașului Focșani ar putea proveni de la numele familiei Focșa, „moldoveni buni și drepți din vremea lui Ștefan cel Mare”.

 
Hartă - Focșani (Municipiul Focşani)
Hartă
Google Earth - Hartă - Focșani
Google Earth
Bing (motor de căutare) - Hartă - Focșani
Bing (motor de căutare)
OpenStreetMap - Hartă - Focșani
OpenStreetMap
Hartă - Focșani - Esri.WorldImagery
Esri.WorldImagery
Hartă - Focșani - Esri.WorldStreetMap
Esri.WorldStreetMap
Hartă - Focșani - OpenStreetMap.Mapnik
OpenStreetMap.Mapnik
Hartă - Focșani - OpenStreetMap.HOT
OpenStreetMap.HOT
Hartă - Focșani - OpenTopoMap
OpenTopoMap
Hartă - Focșani - CartoDB.Positron
CartoDB.Positron
Hartă - Focșani - CartoDB.Voyager
CartoDB.Voyager
Hartă - Focșani - OpenMapSurfer.Roads
OpenMapSurfer.Roads
Hartă - Focșani - Esri.WorldTopoMap
Esri.WorldTopoMap
Hartă - Focșani - Stamen.TonerLite
Stamen.TonerLite
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...